Monthly Archive for September, 2009

Page 2 of 2

Despre ce vorbim aici ?

Despre un Festival, da ? Despre un Festival de Comedie. Comedy Cluj. Și cu ce se mănâncă acest Comedy Cluj ?

Festivalul este structurat pe câteva secțiuni care, ne-am gândit noi, acoperă nișele cele mai importante din domeniul comediei. Avem parte și de competiții, și de evenimente cinematografice.

Astfel, avem competiția de lung metraj, care cuprinde 10 filme și competiția de scurt metraj, care cuprinde, de asemenea, 10 filme. Avem Panorama Filmului Francez (14 filme de excepție, alese pe sprânceană, produse de la începutul cinematografiei până în zilele noastre). O să fie și un Focus Ungaria – 4 filme maghiare, precum și un Medalion Jaques Tati, oferit de Groupama.

Evident, vor și multe surprize. Pe care dacă vi le-am împărtăși de-acum, n-ar mai fi surprize, așa-i ? :)

Blog de comedie

Da, aceasta este un blog de comedie. Blogul Festivalului Internațional Comedy Cluj.

Vrem să interacționăm cu voi. Vrem să vă pregătim pentru Festivalul care se va întâmpla între 10 și 18 octombrie, evident, la Cluj. Vrem să vă arătăm cum lucrăm la organizare, cam ce filme o să puteți vedea, de ce greutăți ne împiedicăm pe parcurs – e totuși prima ediție.

Vrem să iasă bine și avem nevoie de ajutorul vostru pentru asta. La asta folosește acest blog – la conexiunea directă cu voi, iubitori de film de comedie.

Nu vă sfiiți, intrați, v-așteptăm în fiecare zi :)